Zilele dedicate Otiliei Cazimir au debutat la școala din satul Cotu-Vameș, unde a văzut lumina zilei Alexandra Gavrilescu, pe numele ei adevărat, în 1894. Din 2009, activitățile au fost reunite sub titlul „Otilia Cazimir – poeta sufletelor simple”, ajungând astăzi la cea de-a IX-a ediție a proiectului, derulat în acest an la nivel interjudețean, fiind inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2018 la poziția 811.

La concursul dedicat celei care a zugrăvit cu atâta sensibilitate lumea gâzelor, a florilor, a pisicilor și cățeilor, au fost jurizate 470 de lucrări la cele două secțiuni: creație literară și creație artistico-plastică. Participanții au trimis lucrări din zece județe ale țării și municipiul București. Cei care au fost prezenți luni la festivitatea de premiere, din Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, și-au lecturat eseurile sau și-au recitat versurile proprii în fața auditoriului, fiind răsplătiți cu diplome și cărți de Otilia Cazimir. Toate lucrările premiate vor fi publicate în broșura dedicată proiectului. Cei prezenți au fost invitați ulterior să guste „picături de lămâiță”, prin vizionarea unui program artistic cu poezie, cântec și dans inspirate din proza și poezia Otiliei Cazimir.


13-02-2018       Administrator       0 comentarii

    

Contact

Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Strada Locotenent Drăghescu Nr. 4A 610125 Piatra-Neamț Jud. NEAMȚ
Prof. Ioan Romeo Roman
Email: educativneamt@yahoo.com
Telefon: 0233214860 int.120 / 0723721645