Asociația One World Romania implementează, în perioada septembrie 2017-august 2019, cu sprijinul Romanian American Foundation și CEZ Group Romania, programul One World Romania la Școală. Programul educațional are două componente, una adresată profesorilor, alta adresată elevilor.

One World Romania la Școală pentru profesori urmărește pregătirea și susținerea profesorilor care sunt interesați să integreze filme documentare în activitatea didactică, utilizând atât filmele efectiv, cât și materiale didactice și ateliere dedicate. În acest sens, asociația organizează ateliere de informare cu profesori interesați și pune la dispoziție resurse educaționale adaptate la filmele pe diverse subiecte, selectate special în acest scop.

One World Romania la Școală pentru elevi are ca scop încurajarea și susținerea Cluburilor de film organizate de liceeni ca activitate extracurriculară și implicarea lor in proiectele asociației, ca voluntari, în juriul liceenilor la festivalul One World Romania sau în organizarea Festivalului de film documentar AdDOC.

În paralel, programul include proiecții în școli la care participă, ca invitați, regizori, producători, actori, experți în diferite domenii. Proiecții speciale sunt dedicate elevilor în cadrul Festivalului Internațional de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania.

Persoană de contact din partea Asociației One World Romania este doamna Petra Dobruska, tel. 0732.429.826, e-mail petra@oneworld.ro


Fișier inexistent.  Mb

05-10-2017      

    

Contact

Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Strada Locotenent Drăghescu Nr. 4A 610125 Piatra-Neamț Jud. NEAMȚ
Prof. Ioan Romeo Roman
Email: educativneamt@yahoo.com
Telefon: 0233214860 int.120 / 0723721645