În mod sigur, centenarul este un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă ale Marelui Război.  Centenarul trebuie să fie un moment de reflecție profundă a societății românești care să împletească fericit o sumarizare a progreselor realizate de România în cei 100 de ani scurși de la Marea Unire cu nevoia de a privi spre viitor și a proiecta, de ce nu, următorii 100 de ani.  Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă. Centenarul înseamnă principii, credințe și valori. Căci România s-a construit pe valori, principii și mai ales pe credință. De aceea, considerăm că marcarea centenarului trebuie să aibă următoarele dimensiuni: educativă, a modernizării, a patrimoniului și a memoriei instituționalizate, a elaborării unor lucrări științifice fundamentale pentru România, toate acestea unite sub umbrela durabilității și a impactului major în societatea românească.
În acest context, Asociația Cultural Socială Economică Christiana organizează proiectul Tabăra de cercetași Șoimii Neamțului, dedicat anului Centenar, cu scopul promovării istoriei locale din zona Tarcău, Ardeluța, cu ajutorul partenerilor noștri din Garnizoana Piatra-Neamț, care vor coordona activitățile de supraviețuire în natură și cele specifice cercetășiei pentru un număr de 100 de copii/tineri cu vârste cuprinse între 7-18 ani, din județul Neamț. 
Suma necesară pentru un copil (700 lei) acoperă cheltuielile de cazare, transport (Piatra-Neamț- tabără/  tur-retur), masa/zi (3 mese principale și 2 gustări), activitatea de coordonare a activităților din tabără, materialele și echipamentele necesare, asistenta medicală, consiliere psihologică,  drumețiile, vizita la obiective turistice, kitul cercetașului, diplome/premii, cd cu poze/filmari.  
Detalii despre acest proiect găsiți in anexă, iar informații suplimentare vă putem oferi oricând la cerere. 
Cristina Demetercă
Vicepreședinte Asociația Cultural Socială Economică Christiana
 

 


crs0329-1530867665.docx 0.02 Mb

06-07-2018       Administrator

    

Contact

Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Strada Locotenent Drăghescu Nr. 4A 610125 Piatra-Neamț Jud. NEAMȚ
Prof. Ioan Romeo Roman
Email: educativneamt@yahoo.com
Telefon: 0233214860 int.120 / 0723721645